Istoria limbii arabe: de la origini la influența globală

Limbă a poeziei, spiritualității, științei și diplomației, araba este vorbită astăzi de peste 400 de milioane de oameni din întreaga lume. Limba oficială a 22 de țări și una dintre cele șase limbi oficiale ale Națiunilor Unite (ONU), are o istorie bogată și complexă. Dar cum s-a născut această limbă și cum a evoluat în ceea ce este astăzi? O scufundare în istoria limbii arabe.

1. Rădăcinile: familia de limbi semitice

Araba aparține vastei familii de limbi afroasiatice și, mai precis, ramurii limbilor semitice. Prin urmare, împărtășește strămoși comuni cu ebraica, aramaica, feniciană și akkadiană (limba antică a Mesopotamiei).

Cele mai vechi urme ale limbii semitice datează de câteva milenii î.Hr. Araba s-a dezvoltat în Peninsula Arabică. Lingviștii împart în general limbile arabe antice în două grupe: Vechea Arabă de Sud (epigrafică a Arabiei de Sud) și Vechea Arabă de Nord. Din aceasta din urmă derivă limba arabă pe care o cunoaștem astăzi.

2. Araba preislamică și tradiția poetică

Înainte de secolul al VII-lea, Peninsula Arabică era locuită de diferite triburi beduine. Deși nu a existat un stat centralizat, a existat o puternică unitate culturală prin limbaj, susținută de o imensă tradiție orală. Epoca preislamică (numită adesea Jahiliyyah) a fost epoca de aur a poeziei beduine.

La acea vreme, alfabetul arab, așa cum îl cunoaștem, era încă în formare, derivând din alfabetul nabatean (însuși derivat din aramaic). Primele texte scrise în alfabet arab datează din secolele al IV-lea și al V-lea d.Hr.

3. Revelația Coranică și Standardizarea Limbii

Secolul al VII-lea a marcat un punct de cotitură decisiv în istoria limbii arabe. Revelația Coranului către profetul Muhammad a dat limbii un statut sacru. Textul coranic a fost dezvăluit în dialectul tribului Quraysh (tribul Mecca), care a devenit baza arabei clasice (Al-Fusha).

Pentru a păstra textul sacru de orice modificare în fața expansiunii rapide a imperiului islamic (și a integrării populațiilor nevorbitoare de arabă), savanții au trebuit să codifice limba și să stabilească regulile gramaticii arabe:

• Crearea gramaticii: Gramaticienii, în special în Basra și Kufa (în Irakul de astăzi), au stabilit reguli stricte în secolul al VIII-lea. Munca lui Sibawayh este deosebit de fundamentală.
• Adăugarea semnelor diacritice: pentru a diferenția literele care au aceeași formă de bază (cum ar fi ب, ت, ث), au fost adăugate puncte.
• Vocalizare: au fost introduse semnele pentru vocalele scurte (Harakat) pentru a preveni orice eroare de pronunție a textului Coran.

4. Epoca de aur islamică și influența științifică

Din secolul al VIII-lea până în secolul al XIII-lea, în timpul califatelor omeiade și abbazide, araba a devenit lingua franca a imperiului, care se întindea din Spania (Al-Andalus) până la granițele Indiei. Araba nu mai era doar limba religiei; a devenit limbajul administrației, al filosofiei și, mai ales, al științei.

A fost lansată o vastă mișcare de traducere. Lucrările grecești (Aristotel, Platon, Euclid), persane și indiene au fost traduse în arabă. Savanții vorbitori de arabă au îmbogățit vocabularul cu noi termeni medicali, matematici și astronomici. Prin aceasta, multe cuvinte arabe au intrat mai târziu în limbile europene (cum ar fi algebra, zenith, zahăr, bumbac și a>arabic.html.

5. Epoca modernă: diglosia și arabă standard modernă

Astăzi, limba arabă se caracterizează printr-o situație lingvistică numită diglossie, adică coexistența a două registre de limbă cu funcții diferite:

Arabă standard modernă (MSA)

Aceasta este evoluția directă a arabei clasice. A fost adaptat în secolele al XIX-lea și al XX-lea (în timpul Nahda, Renașterea arabă) pentru a încorpora vocabularul modern. Este limba scrisului, a presei, a educației, a literaturii și a discursurilor oficiale. Este înțeles în întreaga lume arabă.

Dialecte arabe (Darija / Amiya)

Aceasta este limba vorbită în viața de zi cu zi. Fiecare țară, și chiar fiecare regiune, are propriul dialect, influențat de limbile preexistente (berber în Africa de Nord, aramaică în Levant) sau de limbile coloniale (franceză, engleză, spaniolă). Dialectele din Africa de Nord, Egipt, Levant și Golf pot fi uneori foarte diferite unele de altele.

Concluzie

Istoria limbii arabe este una de rezistență extraordinară și adaptabilitate continuă. Dintr-o limbă limitată la triburile deșertului arab, a devenit un vector major al civilizației, modelând istoria omenirii. Astăzi, condusă de literatura modernă, media panarabă și sfera digitală, araba continuă să-și scrie istoria și să fascineze lingviștii din întreaga lume.

Pentru a începe să tastați și să vă exersați imediat, încercați tastatura arabă gratuită online.